În secolul al XVI-lea, zona a fost anexată de Imperiul Otoman, pentru aproximativ 200 de ani, iar la începutul secolului al XVIII-lea a intrat în Imperiul Austro-Ungar. Toate aceste modificări de-a lungul secolelor au contribuit la diversitatea etnică și culturală cu care bănățenii se lăudau la un moment dat. Nu toți coloniștii care au ajuns aici au venit de bună voie.

Ca și Australia pentru Marea Britanie, Banatul era o zonă limitrofă a unui imperiu și servea aceluiași scop. “Prostituatele și tâlharii din Imperiu erau urcați în căruțe și trimiși la marginea imperiului, ca pedeapsă. Mulți dintre ei au ajuns în Banat, unde de multe ori erau lăsați în câmp, să se descurce”, spunea  istoricul Ioan Hațegan.

Republica bănățeană

Capitala : Timisoara

Forma de guvernare: Republica

Presedinte (1918): Otto Roth

 Proclamata: 31 octombrie  1918

Republica bănățeană  a fost un stat proclamat la Timișoara  odată cu destrămarea Imperiului Austro-Ungar. Durata sa de viață a fost foarte scurtă, Republica încetând să mai existe pe 15 noiembrie 1918, cand   forțele armate sârbe  au intrat în Banat.

   Unirea Banatului cu România a fost proclamată pe 1 decembrie 1918 la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. Preluarea de facto și de jure a administrație Banatului de către autoritățile românești s-a desfășurat cu întârziere și cu mare greutate, datorită prezenței în regiune a trupelor sârbe și franceze. Administrația românească s-a instalat în Banat abia un an mai târziu, unirea fiind consfințită de intrarea trupelor românești în Timișoara pe 3 august 1919. Deși România revendicase Banatul în cadrul granițelor sale naturale, până la Tisa și Dunăre, Banatul a fost în cele din urmă împărțit între Regatul României (aproximativ 2/3) și Regatul sârbilor, croaților și slovenilor (aproximativ 1/3). Administrația românească s-a instalat abia în vara anului1919, unirea fiind consfințită prin intrarea armatei române în Timișoara la 3 august 1919.

Urmând modelul sovietic, în 1950 autorităţile comuniste au introdus, prin Legea nr.5 / 6 septembrie 1950, organizarea administrativ teritorială pe regiuni. Deşi a durat doar până în 1968, împărţirea teritoriului naţional în regiuni şi raioane a cunoscut, pe parcurs, restructurări importante.

Iniţial teritoriul Banatului românesc a fost distribuit unui număr de trei regiuni, foarte asemănătoare judeţelor actuale: Arad (doar parţial bănăţeană), Timişoara şi Severin. Această structură a durat doar doi ani, până în 1952, când regiunea Severin a fost desfiinţată, cele două regiuni rămase cunoscând redistribuiri importante de teritoriu. În 1956 a dispărut şi regiunea Arad, pentru ca, din 1960, regiunea Timişoara să fie redenumită Banat. Iată o descriere succintă a acestor transformări succesive:

Regiunea Arad, având reşedinţa la Arad, cuprindea, în perioada de maximă expansiune, după 1952, un teritoriu cu puţin mai mare decât actualul judeţ Arad. La început regiunea nu cuprindea zona Sânnicolau Mare, care i-a fost atribuită prin reorganizarea din 1952.

Între 1952 şi 1956 regiunea era împărţită în 6 raioane: Arad, Criş ( cu reşedinţa la Chişineu Criş), Gurahonţ, Ineu, Lipova şi Sânnicolaul Mare, doar ultimele două raioane fiind bănăţene. În 1956, odată cu desfiinţarea acestei regiuni, teritoriul i-a fost împărţit între regiunile Timişoara şi Oradea.

Regiunea Severin, situată în sudul Banatului, a avut cea mai efemeră existenţă: doar doi ani (între 1950 – 1952). Oraşul de reşedinţă a fost Caransebeş. Din punct de vedere teritorial, avea o suprafaţă doar cu puţin mai întinsă decât actualul judeţ Caraş-Severin, incluzând şi zona tradiţional bănăţeană aflată astăzi în sud – vestul judeţului Mehedinţi

Regiunea Timişoara, cu reşedinţa la Timişoara, cuprindea, la început, o suprafaţă cu puţin mai mare decât cea a actualului judeţ Timiş. Era împărţită, atunci, în trei raioane: Deta, Sânnicolau Mare şi Timişoara. În 1952 a pierdut zona Sannicolau Mare, care a trecut la regiunea Arad, dar i s-a adăugat întreg teritoriul regiunii Severin. Între 1952 şi 1956, în componenţa acestei regiuni erau nouă raioane: Almaş (Mehadia), Caransebeş, Deta, Făget, Lugoj, Moldova Nouă, Oraviţa, Reşiţa şi Timişoara. În 1956, prin Decretul nr. 12 cu privire la modificarea Legii nr. 5/1950 pentru raionarea administrativ-economică a teritoriului RPR (publicat în Buletinul Oficial al R.P.R. nr. 1 din 10. ian. 1956), regiunii i s-a adăugat şi partea sudică a fostei regiuni Arad.

Regiunea Banat A fost înfiinţată prin Legea nr. 3 / 27 decembrie 1960 pentru îmbunătăţirea împărţirii administrative a teritoriului R.P.R., cuprinzând spaţiul fostei regiuni Timişoara, dar şi teritorii din fosta regiune Arad. Reşedinţa regiunii a fost la Timişoara. Regiunea se întindea pe teritoriile actualelor judeţe Timiş, Caraş-Severin şi, parţial, Arad, partea sudică, inclusiv municipiul Arad, până la nord de localităţile Macea şi Pâncota, incluzând o fâşie importantă situată la nord de râul Mureş, din afara Banatului tradiţional.

Astfel, suprafaţa totală a acestei entităţi administrativ – teritoriale, amintind de Banatul istoric, era, în 1961, de 21.000 km² pe care trăiau 1.234.340 locuitori.

Regiunea Banat era împărţită în 12 raioane şi 16 oraşe, dintre care 4 aveau un statut special, de oraşe regionale (Timişoara, Reşiţa, Arad şi Lugoj). Cele 321 de comune din regiune cuprindeau, în total, 601 sate.Regiunea cuprindea raioanele: Arad, Bozovici, Caransebeş, Deta, Făget, Lipova, Lugoj, Moldova Nouă, Oraviţa, Orşova, Sînnicolau Mare, Timişoara, dar şi oraşul regional Reşiţa, a cărui suprafaţă şi  număr de localităţi erau similare celor ale unui raion.

18 decembrie 1964 – prin Decretul 799 au fost făcute schimbări de nume ale unor localităţi;

În 1968, prin Legea nr. 2 / 16 februarie 1968 privind organizarea administrativa a teritoriului Republicii Socialiste Romania, s-au desfiinţat raioanele şi regiunile, revenindu-se la denumirea de judeţe pentru noi entităţi administrativ – teritoriale care, cel puţin în cazul Banatului, seamănă mai mult cu regiunile din 1950 decât cu judeţele antebelice. Cu această ocazie colţul sud – estic al Banatului, cu oraşul Orşova, a fost alipit unui judeţ oltenesc – Mehedinţiul. Iar nordul Banatului, vreo 40 de sate, oraşul Lipova şi Aradu Nou, au fost atribuite judeţului Arad. Şi, pentru ca tacâmul să fie complet, judeţul Caraş-Severin a primit câteva sate hunedorene, în timp ce alte două sate bănăţene, de la Mureş, au fost integrate judeţului Hunedoara. Şi iată cum, după fărâmiţarea Banatului de la sfârşitul primului război mondial, procesul a continuat, astfel încât astăzi găsim localităţi bănăţene în cinci judeţe româneşti, într-unul unguresc, în trei districte şi într-o zonă metropolitană din două provincii sârbeşti. Ce să mai spunem de situaţia inedită că trei oraşe mari, din afara Banatului – Belgrad, Szeged şi Arad au, astăzi, cartiere în Banat.

Prin aceeaşi Lege nr. 2 au fost schimbate unele nume de localităţi, în timp ce numeroase altele au dispărut, operându-se, pe cale administrativă, numeroase comasări.

Relieful

Granițele naturale ale Banatului sunt râurile Mureș și Tisa, Dunărea și masivele Poiana-Ruscă și Retezat.

Relieful Banatului este foarte divers: începând din vest, spre est, formele de relief se succed în trepte: câmpia joasă, câmpia înaltă, dealurile și, în final munții. Unele masivele muntoase bănățene constituie ramura vestică a Carpaților Meridionali. Acestea sunt, de la nord la sud, munții Țarcu cu vârfurile Țarcu-Căleanu (2190 m), Baicu (2123 m), Bloju (2192 m) și Muntele Mic (1.806 m) precum și Munții Cernei cu vârful Poiana Mare (1363 m).
Munții Poiana Ruscă (1.359 m) și Munții Banatului cu diviziunile Semenic (1.447 m), , Aninei, Dognecei, Almăjului și Locvei fac parte din Carpații Occidentali.

Dealurile piemontane apusene constituie cam o treime din teritoriul Banatului istoric. Altitudinea acestora variază între 200 și 400 de metri. La nord de râul Timiș se află dealurile Lugojului, Lăpugiului, depresiunea Făgetului și dealurile Lipovei, iar la sudul acestui râu, dealurile Pogănișului, Dognecei, Oraviței și Depresiunea Carașului.

Câmpia înaltă ( altitudine peste 100 metri, până la 140 de metri) este reprezentată de câmpiile Vingăi, Buziașului, Gătăii și Fizeșului. Câmpiile cu altitudini intermediare, cuprinse între 100 – 130 metri, sunt câmpiile Hodoni, Duboz, Tormac, Jamu Mare, Arad și Sannicolau Mare, iar Câmpia joasă (altitudine sub 100 metri), este reprezentată de luncile râurilor, zona inundabilă dinainte de amplele lucrări de regularizare. Aceste câmpii, componente ale Câmpiei Panonice reprezintă o altă treime a suprafeței bănățene.

Între formele de relief ale Banatului nu pot fi omiși cei doi vulcani stinși de la Lucareț și Gătaia: Piatra Roșie (altitudine 211 metri), respectiv Șumigu (altitudine 200 de metri). De asemenea, cea mai mare întindere de nisipuri din Europa, astăzi stabilizată și acoperită cu vegetație, Dunele de nisip de la Deliblata, (Serbia)

Petre Tutea
Motto Platforma
"Poporul Roman e una din minunile lui Dumnezeu in marsul Lui pe pamant."

- Petre Tutea



Soft Tehnica + Unitatea de Suport pentru Mediu si Arii Protejate
Platforma online realizata de

Soft Tehnica in colaborare cu Unitatea de Suport pentru Mediu si Arii Protejate