Manastirea Voronet

Cu voia Bunului Dumnezeu, cu rugaciunile Sf. Cuvios Daniil Sihastrul si prin osardia Biencredinciosului Voievod Stefan cel Mare si Sfant s-a inaltat, din 26 mai pana in 14 septembrie 1488, Manastirea Voronet cu hramul Sf. Mare Mucenic Gheorghe.

In 1547 i s-a adaugat pridvorul si i s-a facut pictura exterioara sub privegherea Mitropolitului Grigorie Rosca, ce se odihneste in pridvor: Inca de la inceput Manastirea a fost binecuvantata cu calugari cu aleasa viata duhovniceasca, in vreamea Sf. Cuvios Daniil Sihastrul fiind o adevarata lavra a isihasmului romanesc. Viata monahala s-a intrerupt in anul 1785 dupa anexarea Bucovineila Imperiul Habsburgic si s-a reluat in anul 1991, de data aceasta cu obste de calugarite sub staretia Stavroforei Irina Pantescu. Tanara obste se straduieste sa imbine aromnios rugaciunea cu munca in gospodarie, in camp, in atelierul de pictura si in indrumarea vizitatorilor: nastirea Voronet este socotita „Capela Sixtina a Orientului” pentru marea fresca de pe fatada de vest, numita „Judecata de apoi”. De asemenea „albastrul de Voronet” este considerat de specialisti ca unic in lume si cunoscut ca rosul lui Rubes sau verdele lui Veronese. Pe fondul albastru este prezentat „Arborele lui Iesei” sau Genealogia Mantuitorului nostru Iisus Hristos iar pe coloane sunt pictati filozofii greco-latini. Sunt cautati cu privirea Aristotel si Platon iar pe absida laterala retine atentia „chipul ascetic al Sf. Onufirie”.
In stanga usii de la intrare este zugravit chipul aureolat al Sf. Cuvios Daniil Sihastrul. Deasupra usii strajuieste Icoana „Deisis”. Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Judecatorul Atotdrept, priveste cercetator pe toti cei care trec pragul Bisericii noastre; in dreapta si in stanga Sa, Maica Domnului si Sf. Ioan Botezatorul mijlocesc milostivirea pentru noi, oamenii. Pe contrafort este pictat Sf. Mare Mucenic Gheorghe, patronul Manastirii noastre, iar pe primele randuri ale acestui ansamblu de pictura, sus, „Acatistul Sf. Nicolae” si mai jos, „Acatistul Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”.
In pridvor pictura reprezinta calendarul crestin-ortodox, iar pe multe Icoane se vad nume si zgarieturi, semne ale celor 206 ani de pustiire. Deasupra usii de la intrare, in pronaous, se afla o mununata Icoana – „Dulcea imbratisare” si mai sus inscriptia in piatra ce precizeaza numele ctitorului si timpul inaltarii Manastirii.
In pronaos se afla, strajuit de o candela aprinsa, mormantul Sf. Cuvios Daniil Sihastrul, ce a fost primul staret al Manastirii.
Tabloul votiv, al intemeietorului, se afla in naos. Maria Sa, Stefan cel Mare si Sfant, pictat in anul 1496 impreuna cu Doamna Maria-Voichita si Bogdan mostenitorul inchina, prin mijlocirea Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Manastirea aceasta Mantuitorului nostru Iisus Hristos pentru a-i multumi ca l-a ajutat in lupta impotriva cotropitorilor turci.
Privind tabloul votiv si ascultand clopotele daruite de voievod Manastirii inca de la intemeiere, clopote ce trase de vietuitoarele noastre tinere cheama de peste veacuri numele ctitorului: „Stefan-Voda, Stefan-Voda” ca intr-o vesnica pomenire, ne simtim legati prin fire nevazute de inaintasii nostri. Valoroasa artistic este catapeteasma din lemn de tisa, aurit, usile imparatesti fiind o adevarata capodopera de sculptura in lemn. De mare pret este tronul Mitropolitului Grigorie Rosca si nadajduim ca va reveni acasa tronul original al Mariei-Sale, cel din Biserica fiind o copie distonand cu piesele vechi.
Pictura din naos si din Sf. Altar, obosita de fumul lumanarilor sutelor de ani, asteapta restaurarea. Dupa primele probe de curatire facute de specialisti se zaresc culorile originale bine conservate. Aceasta lucraea minutioasa si costisitoare se va face din donatiile statului nostru roman si din micile donatii ale turistilor si inchinatorilor romani si straini care iubesc Voronetul.

Expresia artistica a dreptei noastre credinte, a rafinamentului si gustului pentru frumos a neamului nostru, Sf. Manastire Voronet indeamna la reculegere si incanta inima si mintea privitorului ce ajunge la noi din toate colturile lumii.
Iara, Stefan-voda, mergand de la cetatea Neamtului in sus pre Moldova, au marsu pe la Voronet, unde traie un parinte sihastru, pre nume Daniil, si tatand Stefan-voda in usa sihastrului sa-i descuie, au raspunsu sihastrul sa astepte Stefan-voda afara pana ce si-a istovit ruga. Si dupa ce si-au istovit sihastrul ruga, l-au chemat in chilie pre Stefan-voda si s-au ispovedit Stefan-voda la dansul. Si au intrebat Stefan-voda pre sihastru ce va mai face, ca nu poate sa sa mai bata cu turcii: inchina-va tara la turic, au ba? Iar sihastrul a dzis sa nu o inchine, ca razboiul este a lui, numai, dupa ce va izbandi, sa faca manastire acolo, in numele Sfantului Gehorghe, sa fie framul bisericii.

Mănăstirea Moldovița

Este situată pe șoseaua Vatra Dornei- Suceava, la 25 km nord de Câmpulung Moldovenesc și la 30 km sud vest de mănăstirea Sucevița.
Între anii 1402 – 1410, Alexandru cel Bun a zidit prima biserică.  A populat-o cu călugări și a înzestrat-o cu toate cele trebuincioase.
Din cauza alunecărilor de teren, biserica s-a prăbusit , dar în 1532, Petru Rareș a construit actuala mânăstire la câteva sute de metri sud de vechea mânăstire.  A împrejmuit-o cu un zid de apărare înalt de 1,2 m , prevăzut cu tunuri de pază și metereze.
Deasupra intrării principale în mănăstire este sculptată în paitră vechea stemă a Molodovei. În sec. al XVII-lea un incendiu a provocat mari stricăciuni mănăstirii , iar din 1755 până la câșitgarea primului Război Mondial 1918, din pricina ocupației austriece, mănăstirea a deveni biserică de mir. S-a reînființat ca mănăstire după război, având obște de căugări, ca în 1931 să devină mănăstire de maici. Între anii 1954 și 1960 au fost executate numeroase lucrări de consolidare și restaurare cu fondurile statului. A fost renovat acoperișul bisericii, fiind readus la forma inițială, care se poate vedea și în tabloul votiv. Chiliile de pe partea de sud au fost  în întregime restaurate. Alte importante reparații s-au făcut mănăstirii între anii 1985 și 1986, în urma cărora aceasta se prezintă ca una dintre cele mai frumoase și mai valoroase monumente bisericești.
Mănăstirea este o construcție de zid, în plan treflat, cu spațiul compartimentat în  altar, naos, camera mormintelor, pronaos, pridvor închis. Biserica mai are și un pridvor deschis: Catapeteasma, în lemn și aurită, datează din vremea lui Petru Rareș. Naosul primește lumina de la două ferestre, așezate una la absida de sud, și cealaltă la absida de nord.  Pe naos se află o turlă așezată pe o bază dublă. Este luminată de patru ferestre și are în exterior formă octogonală. Deasupra bolții circulare se află tainița. Bolta pronaosului, cu două sisteme de arcuri încrucișate, este foarte frumoasă. Intrerea în pronaos se face printr-o ușă dreptunghiulară, învadrată de un chenar cu muluri în arc frânt. În pronaos se găsesc cinci morminte ale diferiților demnitari ai Moldovei. Pridvorul deschis este susținut de patru stâlpi ed piatră, groși, în față, și de alți doi în spate, lângă zid. Este și el pictat. Pardoseala bisericii este dim marmură și este acoperită cu șindrilă. Fațadele exterioare sunt împoodbite în zona absidelor cu firide alungite.
Pictura
A fost executată în 1537, atât în interior cât și în exterior, în tehnica  frescă, stil bizantin, cu unele elemente noi, caracteristice școlii de pictură bisericească din Moldova. Executanții au fost meșteri zugravi moldoveni. În interior pictura este împărțită după regulilee prevăzute în erminie. Pe peretele din dreapta naosului se află tabloul votiv,în care este prezentat domnitorul Petru Rareș cu soția sa Elena și fiii lor Iliaș și Ștefan. Picturile de pe fațadele exterioare ale  celor trei abside reprezintă biserica cerească. Pe peretele de miazăzi sunt redate “Asediul Constantinopolului”, “Arborele lui Elisei” și “Vămile Văzduhului”, iar la apus este înfățișată “Judecata de Apoi”. Este o pictură monumentală, admirată de toți cei care calcă pragul Moldoviței.
Muzeul mănăstirii tezaurizează două epitafuri din epoca lui Ștefan cel Mare, unjilț care, după trediție, datează din vremea lui Petru Rareș, și două strane din secolul al XVIII-lea cu o valoare istorică și artistică inestimabilă.
Activitatea cultural-bisericească
Moldovița a fost una din mănăstirile în care a înflorit cultura bisericească în veacurile XV-XVII. După unele cercetări mai noi, Moldovițaa este prima dintre mănăstirilemoldovene la care au ajuns prototipirile literaturii slavo-române în secolul al XV-lea. Aici a înflorit o adevărată școală de copiști și miniaturiști de la care se păstrează și azi, la biblioteca mănăstirii Dragomirna aproape 50 de manuscrise de o valoare deosebită, majoritatea din veacul al XV-lea
Monument UNESCO, mânăstirii Moldovița i s-a decernat premiul “Mărul de Aur”, acordat de Federația Internațională a Ziariștilor mânăstirilor din nordul Moldovei, pentru valoarea lor în contextul artei și culturii universale.

Manastirea Humor

Deosebit de importantă pentru cultura unei ţări, a unei naţiuni este latura ei religioasă, mai precis a arhitecturii de tip bisericesc. În perioada medievală, această latură s-a accentuat în spaţiul românesc, mare parte din mănăstirile şi bisericile ctitorite în acea perioadă, cu precădere pe teritoriul regiunii Bucovinei actuale, rămânând simboluri şi lăcaşuri de închinăciune pentru românii zilelor noastre.
Printre aceste lăcaşuri de cult, vizitate nu doar de locuitorii ţării noastre, ci şi de numeroşi turişti şi pelerini străini, precum mănăstirile Voroneţ, Putna, Suceviţa, cu adevărat demnă de menţionat este şi Mănăstirea Humor (sau, la fel de corect, a Humorului, denumire preferată de unii localnici, în special). Istoria acestui lăcaş de cult începe în primii ani de secol XV, când vornicul de Suceava din timpul domnitorului Alexandru cel Bun a întemeiat un prim loc de rugăciune la poalele Obcinei Mari, un loc ce corespunde actualei amplasări a satului Mănăstirea Humorului. Biserica a fost ctitorită mai târziu, la începutul deceniului   4 al veacului XVI (1530 este anul cel mai des menţionat ca desemnând sfârşitul construcţiei bisericii). Ctitorul mănăstirii, Toader Bubuiog, era un mare logofăt moldovean în timpul domnitorului Petru Rareş. El a fost înmormântat în Mănăstirea Humor, la moartea lui, 9 ani mai târziu. După cum ştim, aşa se obişnuia în timpul Evului Mediu, ca ctitorii lăcaşelor de cult să fie înmormântaţi în interiorul acestora.
Pisania în limba slavonă (slavona era limba liturgică, bisericească a ţinutului românesc până în secolul XVI) amplasată pe peretele de sud al bisericii poartă următoarea inscripţie:
„Cu vrerea Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Duhului Sfânt, la porunca evlaviosului domn Petru Voevod, fiul voevodului Ștefan cel bătrân, s-a început și s-a zidit acest hram în numele cinstitei Adormiri a Prea Curatei și Prea Binecuvântatei noastre Stăpâne Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioară Maria, pe cheltuiala și cu osteneala robului lui Dumnezeu, jupân Toader mare logofăt și a soției sale Anastasia, în anul 1530 luna august 15 […].”
Obiceiul medieval era ca, la terminarea construcţiei unui lăcaş de cult, să fie amplasată o pisanie, adică o piatră de aducere aminte, unde să fie precizate, cel mai adesea, aspecte referitoare la ctitorul bisericii, motivarea zidirii acesteia, obţinerea finanţării pentru construirea ei şi diverse alte date asupra monumentului. După cum putem cunoaşte din manuscrise, din însemnările celor care au trăit în perioada premodernă, care au ajuns până la noi, în ciuda timpului scurs, aceste însemnări începeau întotdeauna, după cum putem constata şi din pisania Mănăstirii Humor(ului), cu un omagiu adus lui Dumnezeu, care a făcut posibilă ctitorirea lăcaşului de cult. Nu mai puţin importantă era percepţia poporului asupra domnitorului însuşi, în Evul Mediu, care era „trimisul divin”, poziţia sa de domn neputând fi contestată din acest motiv al predestinării.
Patru obiective principale, care nu se sincronizează din punctul de vedere al momentului construcţiei lor, formează ansamblul mănăstiresc Humor. Este vorba despre biserica principală, despre care am vorbit în rândurile de mai sus, despre ruinele caselor mănăstireşti, ce datează din secolele XVI-XVIII, de turnul clopotniţă, ce a fost adăugat abia pe parcursul veacului XIX, şi, nu în ultimul rând, de aşa-numitul „Turn al lui Vasile Lupu”, construit în timpul domniei acestuia în Moldova, undeva la începutul deceniului 5 al veacului XVII (1640). Despre acesta din urmă cunoaştem că a fost un mare ctitor de lăcaşuri de cult, putând menţiona dintre acestea un edificiu impresionant al Iaşilor – este vorba despre Biserica „Trei Ierarhi”, cu o arhitectură de referinţă pentru ceea ce înseamnă ortodoxismul Europei de Est.
Etimologic, mănăstirea poartă, la fel ca satul în care este localizată, numele râului Humor. Izvoarele acestuia se găsesc în satul omonim, Mănăstirea Humorului.
Pictura, îndeosebi exterioară, a lăcaşului este, de asemenea, deosebit de impozantă. Mănăstirea Humor este una dintre primele mănăstiri care au pus în valoare fresca Moldovei medievale. Picturile Mănăstirii Humorului şi ale celei de la Voroneţ sunt şi cele mai bine păstrate. Ele au fost realizate la aproximativ 5 ani de a terminarea construcţiei effective a lăcaşului (începutul anului 1535). Pictorul care a realizat fresca mănăstirii este Toma de la Suceava, după cum îşi spunea, „pictor din Suceava, curtean al slăvitului şi măritului domn moldovean Petru Voevod”, într-un document datând din anul 1541. El ar fi întemeiat o şcoală de pictură la Suceava, loc unde s-au format majoritatea pictorilor care au zugrăvit faţadele bisericilor reprezentative din nordul Moldovei, precum Mănăstirea Moldoviţa. Remarcant în fresca Humorului este faptul că „Toma de la Suceava” era un pictor dacă nu desăvârşit, aproape de desăvârşire, care cunoştea bine obiceiurile şi tradiţiile româneşti în pictură, adăugând, de asemenea, elemente inovatoare din arta occidentală. Scenele reprezentate în fresca lăcaşului cuprind Asediul Constantinopolului, Judecata de Apoi şi Imn Fecioarei, printre altele.
Actualmente, Mănăstirea Humor face parte, împreună cu alte 6 biserici din nordul Moldovei, din patrimoniul cultural mondial, rămânând un simbol nealterat al culturii, tradiţiei şi religiei meleagurilor româneşti.

Manastirea Arbore

Manastirea Arbore, aduce aminte in primul rand de ctitorul acesteia, al caruia nume il si poarta – Luca Arbore. In anul 1497, acesta a aparat cu curaj Cetatea de Scaun, timp de trei saptamani, impotriva asediului polon. Luca Arbore a fost portar al Sucevei aproape 40 de ani, incepand din 1486.
Acesta a inceput ridicarea manastirii Arbore in luna aprilie a anului 1503, dupa cum aflam direct din pisania acesteia: „Cu voia Tatalui si cu ajutorul Fiului si cu savarsirea Sfantului Duh, in zilele binecinstitorului si de Hristos iubitorului domn, Io Stefan-Voevod, din mila lui Dumnezeu, domn al tarii Moldovei, pan Luca Arbure, parcalabul Sucevei, fiul batranului Arbure, parcalabul Neamtului, a binevoit cu bunavointa si curata si luminata inima si cu ajutorul lui Dumnezeu si cu ajutorul domnului sau, a inceput a zidi casa aceasta, intru numele Taierii cinstitului si slavitului prooroc inainte mergator Ioan Botezatorul, si a inceput in anul 7011 (1503) luna aprilie 2, s-a sfarsit in acelasi an, luna august 29.” In anul 1523, „in luna lui aprilie, in cetatea Harlaului, Stefanita Voda a taiat pre Arburie hatmanul, pe care zic sa-l fi aflat cu hiclenie”, gasim scris la cronicarul Grigore Ureche. Asa a sfarsit Luca Arbore, unul dintre marii boieri ai lui Stefan cel Mare, sfetnicul de seama a lui Bogdan al III-lea si tutorele lui Stefanita Voda. Fiind o ctitorie boiereasca, manastirea nu are nici o turla. In constructia ei se observa unele inovatii arhitectonice si un echilibru deosebit al proportiilor. Este construita din caramida si piatra extrasa de la carierele din zona.
Manastirea Arbore ere un plan dreptunghiular la exterior, fara turla. Pornind de la ideea unei biserici de tip longitudinal, silueta eleganta a constructiei este accentuata prin prelungirea in exterior a zidurilor laterale spre vest (cu circa 2.5 metri) si unirea lor la partea superioara prin arcada, obtinandu-se astfel un spatiu semideschis, ce apare pentru prima data in arhitectura moldoveneasca.
Prelungirile zidurilor laterale legate printr-un lat arc semicircular, delimiteaza in exterior, pe fatada apuseana, o mare nisa, destinata, se pare, lacasului clopotelor. Mesterii lui Arbore au realizat pereti drepti, cu imense suprafete netede, au introdus calote in naos si pronaos eliminind semicilindrul initial. Arcadele joase, fara spirale, pantele si sistemul de arce modovenesti, toate confera bisericii proportii elegante, dovedind o constructie de o mare valoare.
Intrarea este pozitionata pe una din partile laterale ale constructiei. In interior, biserica are un plan fals-trilobat, absidele fiind doua nise arcuite in grosimea zidurilor laterale.
In pronaos este situat mormantul ctitorului manastirii, Hatmanul Arbore, ucis din porunca lui Stefanita Voda in anul 1523. Chivotul mormantului este considerat cel mai valoros insemn funerar de stil gotic din Bucovina.
La scurt timp dupa terminarea lucrarilor de la Arbore, la 8 septembrie, aceiasi mesteri au ridicat si la Reuseni pe locul unde se spune ca a fost taiat capul lui Bogdan Voda, ultima ctitorie a lui Stefan cel Mare, aidoma bisericii de la Arbore. Dupa 38 de ani de la ridicarea bisericii Arbore, la initiativa Anei, sora lui Arbore, mai precis in anul 1541, se va realiza ansamblul de pictura interioara si exterioara. Ceea ce impresioneaza in mod deosebit in pictura bisericii este calitatea ei decorativa, coloritul cald si luminos, ritmul si eleganta extrema a siluetelor. Frescele interioare si exterioare sunt realizate, la cererea urmaselor Hatmanului Arbore, de catre mesterul moldovean Dragos Coman din Iasi, in 1541. Frescele interioare sunt remarcabile prin arta portretului: tablourile votive din pronaos si naos, care infatiseaza pe ctitor si familia sa in doua ipostaze, portretul Fecioarei Maria, al imparatului Constantin cel Mare, etc. Din pacate, pictura interioara este serios afectata in secolele XVII-XVIII, cand edificiul ramane fara acoperis. O mare parte a picturii interioare se vede totusi deslusit. Sfintii si sfintele au adesea nimburile in relief si aurite, semn al opulentei caracteristice fruntasilor feudalitatii locale, chiar intr-o perioada de permanente conflicte cu Poarta Otomana. Nu putem sa nu remarcam tema din interiorul bisericii, anume Cavalcada imparatului Constantin zugravita la vedere, pe peretele de vest al pronaosului, care invoca simbolic victoria impotriva Portii. Compozitia da nota specifica picturii murale din Bucovina. Zugravul de la Arbore, ingenios, a mai adaugat pe fatada de sud o noua Rugaciune, pe langa Marea rugaciune de la abside. Zugravul a plasat aceasta rugaciune in dreapta usii spre a face, in mod simbolic, pandant scenei Asediului pictata in stanga usii. Printre sfintii zugraviti figureaza Ioan cel Nou, iar in fruntea lor, caz unic in iconografia bizantina, imparatii Constantin si Elena, considerati, dupa cum se stie, inca din veacul al XV-lea, printre marii protectori ai Moldovei.
Pictura exterioara cuprinde scene populate de numeroase personaje in continua miscare. Culorile vii ale picturii sunt armonios imbinate, degajand multa caldura
Intreaga pictura emana un aer de sinceritate, fiind unul dintre cele mai laice fenomene din arta medievala moldovenesca. Autorul principal al picturii, Dragos Coman din Iasi, nu este un cleric, ci un exponent al lumii laice. Si iata ca acest lucru se vede prin spontaneitatea picturii, prin transparenta culorii, aidoma unei acuarele, in constructia siluetelor care au uneori gesturi si atitudini necanonice.

Manastirea Putna – prima ctitorie a domnitorului Ștefan cel Mare

Situata intr-un tinut de har si pace, Manastirea Putna ramane, de peste cinci veacuri, un important punct de reper spiritual, istoric si cultural al unei lumi aflate in framantarea istoriei.

Manastirea a fost numita Ierusalim al neamului romanesc, deoarece aici isi are mormantul cel mai iubit conducator pe care l-au avut romanii: Stefan cel Mare si Sfant. Acesta a avut cea mai lunga domnie dintre voievozi (1457-1504), a castigat 34 de razboaie din 36 si a construit peste 30 de biserici si manastiri. Putna este prima si cea mai vestita ctitorie a voievodului; ea va fi terminata in 1469 si va ajunge necropola domneasca. Sub lespezile locasului se afla 28 de morminte, multe dintre ele apartinand dinastiei Musatinilor.Cronicarul Ioan Neculce ne spune ca biserica era „tot cu aur poleita zugravala, mai mult aur decat zugravala, si pre dinlauntru si pre denafara”. Cu timpul, manastirea va deveni un important centru de cultura. Chiar si dupa moartea voievodului, aici vor functiona in continuare vestitele scoli de muzica sau atelierele de broderii si de scris carti. Ca si alte biserici din zona, Putna este construita in cunoscutul stil moldovenesc care preia unele elemente gotice si le adapteaza la formele si necesitatile traditiei bizantine. In mod firesc, biserica Putnei pastreaza spatiile arhitecturale ortodoxe consacrate: pridvor, pronaos, camera mormintelor, naos si altar.

Putna a fost de la inceput manastire de calugari, fiind cea mai veche asezare manastireasca din Bucovina care a functionat neintrerupt in pofida evenimentelor nefericite prin care a trecut de-a lungul timpului. Amintim cele trei incendii (din 1484, 1536 si 1691, ultimul provocat de invadatori), pradaciunile din 1622 (talharii din Bistrita), din 1653 (cazacii lui Timus Hmelnitki), din 1691 (lesii lui Ioan Sobieski), din 1739 (trupele rusesti), precum si cutremurele, cel mai devastator fiind acela din 1739. In anul 1653, profitand de certurile pentru domnie din Moldova, are loc o navalire a cazacilor care ataca si jefuiesc biserici si manastiri din tinutul Sucevei; ajungand la Putna, acestia prada biserica ce se afla in plin santier de restaurare si deterioreaza grav incinta manastirii. Reconstruirea bisericii a fost inceputa in 1654, in timpul domniei lui Gheorghe Stefan (1653-1658), si finalizata in anul 1662, in perioada domniei lui Eustatie Dabija (1661-1665), pe temelia vechiului locas, respectandu-se forma si proportiile initiale. Anul 1775 pregateste o noua incercare pentru pamantul Bucovinei: ocupatia austriaca ce va dura pana in 1918. Cu toate presiunile curtii de la Viena, Putna a reusit in continuare sa aiba un rol major in pastrarea si intarirea credintei si a constiintei de neam a romanilor.
In secolul al XVIII-lea, activitatea spiritual-culturala ca si lucrarile de refacere a intregului complex monastic au fost reinvigorate prin eforturile unui stralucit fiu al locului: mitropolitul Iacob Putneanul (+1778). Acesta este considerat al doilea ctitor al manastirii si este inmormantat in pridvor.
Lucrari de restaurare au existat si in urmatoarele secole, in acest sens remarcandu-se activitatea arhitectului austriac Karl Romstorfer, care a incercat in 1901-1902 sa restituie aspectul traditional al bisericii, grav alterat de unii dintre conationalii sai. Intregul asezamant va fi restaurat, pe etape, intre anii 1955 si 1988. In acest interval s-a renovat Turnul Tezaurului (singura constructie stefaniana ajunsa pana in zilele noastre), s-a reamenajat ca Muzeu vechea Staretie, s-au refacut chiliile monahilor si s-a rezidit Casa Domneasca.
Turnul Tezaurului a fost construit si amenajat de voievod pentru a putea adaposti si transmite mai departe, prin vremurile tulburi, odoarele lucrate de monahii putneni. Asa s-a ajuns ca in 1976 sa se amenajeze un foarte bogat muzeu manastiresc, care adaposteste una dintre cele mai importante colectii de broderii bizantine din intreaga lume. Vechile manuscrise, broderiile lucrate in fir de aur, argint si matase, obiectele din metale pretioase ne dau o imagine vie a ceea ce insemna atunci puterea creatiei intemeiata pe credinta. De asemenea, sub streasina vestica a bisericii pot fi vazute si doua clopote ramase de la Sfantul Stefan.
In perioada comunista, decretul 410 din 1959 a dat o grea lovitura monahismului romanesc. Aproximativ 75% din vietuitorii manastirilor au fost expulzati si „integrati” in viata sociala. Chiar si in astfel de timpuri, au reusit sa ramana in manastire calugari jertfelnici (arhimandritii Pimen, Gherasim si Iachint, ieroschimonahul Chesarie, monahii Marcu si Ioan).
Dupa 1989, s-a produs o reintinerire a monahismului romanesc. Calugari si frati veniti din toata tara continua la Manastirea Putna traditia monahala rasariteana. Au fost reinfiintate traditionalele ateliere de iconografie si sculptura in lemn din care se ivesc adevarate opere de arta.
Sfintii a caror moaste se afla aici (Sfintii Trei Ierarhi Vasile, Grigorie si Ioan, Sfantul Daniil Sohastrul, Sfantul Pantelimon, Sfantul Nectarie de Egina, Sfantul Ghenadie si Sfantul Mare Mucenic Gheorghe), ii ocrotesc pe credinciosii ajunsi la Putna.
In exteriorul bisericii, in partea dreapta a altarului, se afla locul de odihna al Sfantului Ierarh Iorest, calugar putnean ajuns Mitropolit al Ardealului, in timpul progoanei religioase declansate de maghiarii calvini. Inlaturat din scaun si intemnitat, Sfantul s-a intors in cele din urma la Putna si s-a mutat la Domnul, in anul 1678. Biserica Ortodoxa Romana l-a canonizat in anul 1955, randuind praznuirea sa in ziua de 24 aprilie.
Alte locuri sfintite care aduc o contributie insemnata la mentinerea frumusetii duhovnicesti a tinutului sunt: bisericuta de lemn a lui Dragos Voda, considerata cea mai veche din Europa, aflata in cimitirul satului; chilia sapata in piatra a Sfantului Daniil Sihastrul; Manastirea Sihastria Putnei.
In anul 2001, cunoscutii pictori Mihail si Gavril Morosan au inceput pictura bisericii in fresca cu foita de aur. Biserica nu mai fusese zugravita de peste 300 de ani. In anul 2010, pe 15 august, de Sarbatorea „Adormirii Maicii Domnului”, care este si hramul manastirii Putna, a avut loc sfintirea noii picturi a bisericii, slujba fiind oficiata de Preafericitul Parinte Patriarh Daniel, impreuna cu alti Inalti Ierarhi.

Petre Tutea
Motto Platforma
"Poporul Roman e una din minunile lui Dumnezeu in marsul Lui pe pamant."

- Petre Tutea



Soft Tehnica + Unitatea de Suport pentru Mediu si Arii Protejate
Platforma online realizata de

Soft Tehnica in colaborare cu Unitatea de Suport pentru Mediu si Arii Protejate