Cetatea de Scaun a Sucevei

Cetatea de Scaun a Sucevei, întâlnită și sub denumirea de Cetatea Sucevei, este o cetate medievală aflată la marginea de est a orașului Suceava (în nord-estul României). Ea se află localizată pe un pinten terminal al unui platou aflat la o înălțime de 70 m față de lunca Sucevei. De aici, se poate vedea întreaga vale a Sucevei.

Este preferată folosirea termenului de Cetatea de Scaun a Sucevei și nu a celui de Cetatea Sucevei, deoarece în Suceava au existat două cetăți: Cetatea de Scaun și Cetatea de Apus (Cetatea Șcheia), ambele fiind construite de voievodul Petru I Mușat (cca.1375 – cca.1391).

Cetatea Sucevei făcea parte din sistemul de fortificații construit în Moldova la sfârșitul secolului al XIV-lea, în momentul apariției pericolului otoman. Sistemul de fortificații medievale cuprindea așezări fortificate (curți domnești, mănăstiri cu ziduri înalte, precum și cetăți de importanță strategică) în scop de apărare, întărite cu ziduri de piatră, valuri de pământ sau având șanțuri adânci.

Cetatea a fost construită la sfârșitul secolului al XIV-lea de Petru I Mușat, a fost fortificată în secolul al XV-lea de Ștefan cel Mare și distrusă în secolul al XVII-lea (1675) de Dumitrașcu Cantacuzino. În prezent, Cetatea Sucevei se află în ruine.

În anul 1388, voievodul Petru I Mușat (1375-1391) a mutat capitala Principatului Moldovei din orașul Siret în orașul Suceava. Voievodul era căsătorit cu sora regelui Poloniei, Vladislav II Iagello (1386-1434).

Cetatea Sucevei (u gorodea Soceavea’) este menționată pentru prima dată într-un document din 10 februarie 1388 al voievodului moldovean Petru I, în care este vorba de împrumutul (3.000 de ruble de argint frâncesc) cerut de regele Poloniei, care a oferit drept garanție de restituire a banilor provincia Pocuția. Documentul se încheie cu textul „… Și s-a scris cartea în Cetatea Sucevei, luni, în întâia săptămână a Postului sub pecetea noastră, în anul nașterii Domnului 1388”. Cetatea este menționată și în alte documente moldovenești din 1393 și 1395.

Ca urmare a cercetărilor arheologice efectuate aici în a doua jumătate a secolului al XX-lea, au fost identificate mai multe etape de construcție a cetății. Nu au fost identificate aici fortificații anterioare, rezultând că prima construcție fortificată datează din epoca domniei lui Petru I Mușat. Cercetările arheologice au determinat faptul că aici a existat un pâlc de pădure care a fost defrișat prin incendiere în vederea ridicării construcției.  Datarea construcții se datorează și descoperirii câtorva zeci de monede de argint (toate emise de monetăria voievodului Petru I Mușatinul) în cel mai vechi nivel al cetății.

Petru I Mușat a construit în Suceava un castel fortificat pentru a-i servi ca reședință voievodală. Castelul avea forma unui patrulater regulat, cu laturile opuse de lungimi egale (laturile de est și de vest aveau 40 m, iar cele de sud și de nord 36 m). În exterior, la fiecare colț al cetății, dar și pe mijlocul fiecărei laturi, erau dispuse turnuri pătrate de apărare (bastioane) cu latura de 4 m.

Zidurile aveau o grosime de aproximativ 2 metri, fiind construite din piatră nefasonată, între pietre aflându-se umplutură de piatră legată cu mortar, în care s-a mai pus piatră și cărămidă sfărâmată. Au mai fost întrebuințate în masa de zidărie și bârne din lemn de stejar pentru a evita fisurarea zidurilor în urma tasării.

Pe latura de est, la o distanță de aproximativ 4 metri de ziduri, a fost săpat un șanț de apărare cu o adâncime variabilă, în jur de 10 metri.

În castel se intra printr-o poartă semicirculară (cu raza de 1,5 m) aflată pe latura de sud. Castelul avea în mijloc o curte interioară largă. În interiorul cetății, pe latura de est, se afla camera de gardă. De-a lungul zidurilor erau săpate pivnițe boltite ample, deasupra cărora se înșirau mai multe încăperi: camera domnitorului, camera doamnei, baia domnească, depozitul de alimente, un paraclis și o închisoare.

Pentru a proteja intrarea în cetate de pericolul atacării cetății cu mijloace de artilerie, domnitorul Alexandru cel Bun (1400-1432) a dezvoltat sistemul de apărare a cetății. El a construit în partea de sud un zid paralel cu zidul cetății, cu scopul de a proteja intrarea în cetate. De asemenea, a pavat curtea interioară și căile de acces spre cetate

Voievodul Ștefan cel Mare (1457-1504) a înțeles cel mai bine necesitățile construirii de clădiri fortificate pentru a apăra Principatul Moldovei de atacurile turcilor, tătarilor, ungurilor sau polonilor. El a construit primele mănăstiri fortificate din Moldova și a întărit cetățile existente. Considerând că Cetatea Sucevei nu este suficient întărită pentru a rezista atacurilor inamicilor Moldovei, el a construit un zid de incintă care a înconjurat fortul mușatin, asemenea unui inel.

În construirea zidului de incintă, pot fi distinse două etape. În prima etapă, anterioară anului 1476, a fost construit, la aproximativ 20–25 m de zidul fortului mușatin, un zid de incintă cu o lățime de 1,5 m, întărit cu trei turnuri pătrate (pe colțurile de nord-vest, sud-vest și sud-est), care înconjurau laturile de vest, sud și est ale primei fortificații; latura de nord se afla pe un pinten de deal, iar zidurile de pe această latură erau deja pe marginea dealului. Zidul de incintă avea înălțimea de 15 m față de fundul șanțului de apărare, fiind prevăzut cu creneluri (goluri de tragere) plasate în partea inferioară.

Un zid lega bastionul din sud-vest a fortului mușatin cu bastionul din colțul de sud-vest a zidului de incintă construit de Ștefan cel Mare. Pentru a evita prăbușirea peretelui șanțului de apărare de pe latura de est, a fost construită o contraescarpă (un zid de piatră, cu rol de sprijin).

În vara anului 1476, Cetatea Sucevei a fost asediată de oștile turcești, conduse de sultanul Mahomed al II-lea, fiind avariată. După cum ne informează cronicarul polonez Jan Dlugosz, oștenii aflați în cetate, conduși de hatmanul Șendrea, s-au apărat eroic, iar oștile otomane au fost nevoite să se retragă. Acest asediu a demonstrat vulnerabilitatea zidurilor de incintă și a turnurilor pătrate în fața tirurilor de artilerie cu ghiulele de fier.

Ca urmare a celor constatate, începe a doua etapă de construcție a cetății din timpul lui Ștefan cel Mare. Pentru a întări și mai mult cetatea, domnitorul a dispus adăugarea la primul zid de incintă a unui al doilea zid, cu grosimea de 2 metri, care s-a unit pe latura de nord cu zidul fortificației lui Petru Mușat. Noul zid de incintă cu o grosime apreciabilă (de cel puțin 3,5 m) a fost prevăzut cu șapte bastioane semicirculare: câte unul pe laturile de nord-vest, sud-vest, sud, sud-est și nord-est și două pe latura de est. Cele trei bastioane pătrate din prima etapă au fost menținute fiind dublate cu ziduri semicirculare.

În septembrie 1477 a fost pusă o pisanie cu stema Moldovei pentru a aminti de lucrările de refacere întreprinse după asediul din 1476. Fragmente din pisanie au fost găsite cu prilejul lucrărilor de restaurare din anul 1971.

Șanțul de apărare a fost mult lărgit, fiind extins și pe laturile de sud și vest [7], cea de nord aflându-se pe un pinten de deal după cum am spus mai înainte. Acest fapt nu a permis umplerea cu apă a șanțului de apărare, ea putându-se scurge pe latura de nord.

Intrarea în cetate a fost mutată pe latura de nord-est, unde a fost construit peste șanțul săpat cu aproape un secol în urmă un pod cu o parte fixă și una mobilă, suspendat pe doi piloni. Odată trecut podul, vizitatorii nepoftiți dădeau de o capcană unde puteau să-și piardă viața. După capcană, au fost construite două camere de gardă de o parte și de alta a intrării.

De asemenea, în interiorul cetății, tot în perioada lui Ștefan cel Mare, au fost dezvoltate și construcțiile cu parter și etaj datând din epoca anterioară. Pe latura de est a fortului care avea trei etaje se aflau încăperile destinate voievodului și familiei sale, atunci când locuiau în cetate. Pardoseala încăperilor era din cărămizi smălțuite, iar pereții și sobele au fost îmbrăcate în teracotă.

Pe latura de est, în dreptul bastionului, a fost construită o încăpere destinată a fi pulberărie (depozit de praf de pușcă). Pe platou, la 1 km distanță de cetate, au fost construite întărituri pentru apărare, constând din gropi și șanțuri mari care au fost nivelate în timp.

Cetatea a fost asediată din nou în anul 1485 de armatele otomane, apoi în perioada 26 septembrie – 19 octombrie 1497 de oștile poloneze conduse de regele Ioan Albert. Nici unul dintre atacuri nu a reușit să ducă la predarea cetății.

În perioada domniei lui Ștefan cel Mare, Cetatea Sucevei era apărată de o garnizoană puternică, condusă de pârcălabi (dregători domnești). La începutul domniei lui Ștefan, sunt menționați pârcălabii Iliaș și Ponici. Începând din a doua jumătate a secolului al XV-lea, pârcălabii au purtat denumirea de portari ai Sucevei. În timpul asediului din 1476, portar al Sucevei era Șendrea, cumnatul lui Ștefan cel Mare, urmat în funcție de Luca Arbore.

Urmașii lui Ștefan cel Mare, Bogdan al III-lea (1504-1517) și Ștefăniță Vodă (1517-1527) au efectuat unele lucrări de mică amploare de refacere a cetății, la zidul de incintă și în interiorul fortului.

În anul 1538, oastea otomană (cu 150.000-200.000 soldați, după unele izvoare) condusă de însuși sultanul Soliman Magnificul năvălește în Moldova cu gândul să o ocupe. În același timp, tătarii din Crimeea atacă hotarul de est, în timp ce oștile Țării Românești și Ungariei atacă dinspre vest. În drumul spre Suceava, otomanii beneficiază de sprijinul unor boieri moldoveni, nemulțumiți de politica autoritară a domnnitorului Petru Rareș (1527-1538, 1541-1546). Întruniți la Curtea domnească din Bădeuți, boierii trădători, în frunte cu hatmanul Mihu și cu logofătul Gavril Trotușan (ctitorul Bisericii „Duminica Tuturor Sfinților” din Părhăuți – 1522), decid să predea Cetatea Sucevei sultanului.

Petru Rareș fuge în Transilvania, în Cetatea Ciceu, care îi aparținea ca feudă, iar la 14 septembrie 1538 Soliman Magnificul intră în cetate cu mare alai și fără a întâmpina rezistență. Sultanul numește ca domn pe Ștefan Lăcustă (1538-1540), un nepot al lui Ștefan cel Mare și timp de câteva zile, turcii și tătarii jefuiesc crunt Moldova. După cum menționează cronicarul Macarie în letopisețul său: „Oastea barbarilor purta război crunt cu Moldovlahia, prădând casele și înveselindu-se cu prăzi. Atunci și preafrumoasa cetate a Sucevei s-a supus turcilor și ca o mireasă împodobită, ca o roabă au rușinat-o… Turcii au pus mâna pe bogățiile domnilor și pe râuri de averi. De acolo s-a întors ca mare învingător, acel trufaș stăpânitor al turcilor și s-a dus la cetatea împărătească, lăsând ca stăpân al domniei pe un oarecare Ștefan”.

În anul 1540, boierii moldoveni îl asasinează pe Ștefan Lăcustă într-un foișor din cetate, în timp ce acesta dormea.  Domnitorul Despot Vodă (1561-1563) își stabilește și el reședința la Suceava. Cetatea este asediată din nou în anul 1563, timp de trei luni, de către hatmanul Ștefan Tomșa, iar mercenarii unguri care o apărau predau cetatea oștii lui Tomșa.  Asediul din 1563 a provocat distrugeri grave cetății.

La solicitarea turcilor care-l aduseseră pe tron în a doua sa domnie, domnitorul Alexandru Lăpușneanu (1552-1561, 1564-1568) mută capitala Moldovei de la Suceava, oraș fortificat și situat în nordul Moldovei, la Iași, localitate lipsită de fortificații. El este obligat să dărâme toate cetățile, pentru ca țara să fie incapabilă să se apere. Cu excepția Hotinului, el incendiază toate cetățile. După cum povestește cronicarul Grigore Ureche, „făcând pre cuvântul împăratului, au umplut cetățile cu lemne și le-au aprins de au ars și s-au risipit”.

La sfârșitul secolului al XVI-lea, Cetatea Sucevei devine reședința domnitorilor Aron Vodă (1592-1595), Ștefan Răzvan (1595) și Ieremia Movilă (1595-1606), care s-au ridicat la luptă împotriva Imperiului Otoman. În anul 1596, zidurile vechii cetăți sunt fortificate de Ieremia Movilă, după cum atestă un fragment de cărămidă descoperită în cetate și inscripționată.

În mai 1600, Mihai Viteazul întreprinde o campanie militară în Moldova. După ce armatele sale trec apa Trotușului la 4 mai 1600 și ocupă Bacăul la 10 mai, oștile valaho-transilvane se îndreptă spre Suceava, iar la 16 mai, apărătorii Cetății Sucevei îi deschid porțile și se predau fără luptă. Unul dintre căpitanii lui Mihai Viteazul, Ioan Kapturi, a fost numit noul pârcălab al cetății. La 29 mai 1600, el a jurat credință, în calitate de pârcălab, noului domnitor. Mihai Viteazul a lăsat în cetate o garnizoană.

Oștile poloneze și cazace conduse de Jan Zamoyski și Stanislaw Zolkiewski și având un efectiv de circa 24.000 de oșteni trec Nistrul la 4 septembrie 1600, iar la 6 septembrie se află în fața Cetății Suceava. Garnizoana lăsată aici de Mihai Viteazul după plecarea sa la Alba Iulia nu reușește să țină piept forțelor inamice, iar Ieremia Movilă era reînscăunat ca domn al Moldovei.

Domnitorul Vasile Lupu (1634-1653) întreprinde lucrări de restaurare a Cetății Suceava.  În timpul său, sunt refăcute zidurile din cărămidă, este înconjurată curtea interioară de o loggia susținută de pilaștri de cărămidă, sunt reamenajate pivnițele de pe latura de vest, iar sobele din cetate sunt placate cu plăci de Iznik și cahle pentru sobe de influență lituaniană. Pe latura sudică este construită o încăpere pentru îmbăierea domnitorului și se amenajează o închisoare în turnul de pe mijlocul laturii sudice a fortului mușatin.

În anul 1653, cetatea este apărată de cazacii lui Timuș Hmelnițki, ginerele lui Vasile Lupu, în timpul luptelor pentru tron dintre oștile domnitorului Vasile Lupu și cele ale logofătului Gheorghe Ștefan, pretendent la tronul Moldovei. Cetatea suferă grave avarii, iar hatmanul cazac este rănit grav și moare sub zidurile cetății la 15 septembrie 1653.

Eustratie Dabija (1661-1665) dispune instalarea în Cetatea Sucevei a unei monetării, care funcționează între anii 1662 și 1668 și unde se emit ultimele monede moldovenești (bani mărunți de aramă, denumiți „șalăi”).

În anul 1673, în cetate se instalează o garnizoană polonă, cu acordul voievodului Ștefan Petriceicu (1672-1673, 1673-1674). După șase luni de luptă, oștile turcești reușesc să-i alunge pe polonezi și îi poruncesc domnitorului Dumitrașcu Cantacuzino (1673, 1674-1675) să dărâme cetatea. În iulie 1675, „trimis-au Dumitrașco-vodă pe Panaitachii ușerul Morona c-un agă turcu, pentru să strâce cetățile, și cu alții boiari. Și atunce, eșind nemțâi din Suceavă, au întrat acel Panaite, tălmaciu agăi, și cu acel agă ș-au spart săcreile și lădzile unora și altora, care au fostu pusă acolo, și multe lucruri scumpe și odoară au luatu, de s-au înplut de avere. Iară mai pe urmă i-au rămas ficiorul de murie de foame, a lui Panaitachie. Dece atunce au strâcat cetatea Sucevei ș-a Neamțului ș-a Hotinului”.

La rândul său, cronicarul Nicolae Costin precizează că: „… și punând lagum (praf de pușcă), sub zidurile cetăților le-au arungat din temelie. Numai cetatea Sucevei, neputând-o strica cu lagum au umplut-o cu lemne și cu paie, apoi le-au dat foc de au ars. Și astfel slăbindu-i zidurile din pricina fierbințelei de tot mari s-a risipit cetatea”. 

În anul 1684, la sfârșitul celei de-a treia domnii a lui Gheorghe Duca (1665-1666, 1668-1672, 1678-1683), întreaga latură de nord a cetății s-a prăbușit în urma unui puternic cutremur, printre care „“… și turnul cel mare din cetate Sucevei, ce-i dzice turnul Nebuisăi”

Balmoș ca in Bucovina

Una din mâncărurile de bază ale ciobanilor din pitoreasca zonă a Bucovinei, balmoșul este de multe ori confundat cu o banală mămăligă. Da, are la bază tot mălaiul, dar nu se fierbe în apă ci în zer (sau jintuială). De fapt, ce spunem noi? Faceți și vă veti da seama clar de diferență!

În primul rând vă spunem că dacă nu aveți de unde lua zer, îl puteți înlocui cu o smântână mai ușoară, cât mai apoasă. Astfel, într-o oală înaltă puneți untul la topit, asezonat cu un pic de sare. Apoi turnați deasupra zerul/smântâna și lăsați la fiert, la foc mic. Când începe să clocotească, turnați mălaiul treptat și cernut – ca pentru mămăligă. Amestecați un pic să nu facă deloc cocoloașe și lăsați la fiert 15 minute. Puneți oul, amestecați. Radeți brânza peste balmoșul care se formează în oală și amestecați temeinic. Când începe să se desprindă de pe oală, mai lăsați 5 minute și dați la o parte de pe foc

INGREDIENTE
  • 1 kg mălai
  • 350 g unt
  • 2 litri smântână
  • 1 ou
  • 600 g brânză de oaie
  • 250 g caș
  • Sare
Pentru servire
  • lapte acru/covăsit

Tocanita de hribi ca in Bucovina

Cele mai bune mancaruri traditionale bucovinene se bazeaza pe vanat, lactate si ciuperci. Tocanita de hribi este o delicatesa aflata in topul solicitarilor turistilor (fie ei romani sau straini). Ca sa o faci, iti trebuie hribi de calitate, smantana de casa si stofa de bucatar. Daca le aveti pe toate, noi va dam si reteta:

Ingrediente:
• 1 kg de hribi
• 100g unt
• 1 pahar de smantana
• 4 oua
• 1 lingura marar tocat
• sare

Hribii se taie cubulete si se prajesc in untul incins, amestecandu-se usor. Din cand in cand, se toarna cate putina apa, pana ce hribii se inmoaie bine. Ouale se bat separat, se adauga smantana, sarea, mararul, iar la sfarsit – hribii prajiti. Toata compozitia se pune la cuptor 15 minute, pana se rumeneste. Tocanita se serveste calda, cu mamaliguta.

Ciorba radauteana

Multi o gatesc – fiecare incercand sa-i dea o tusa personala –  insa ciorba radauteana gatita precum cea de la Manastirea Zamca, de exemplu, de langa Suceava, nu vei gasi prea curand. Ea nu trebuie sa lipseasca din lista de mancaruri traditionale pe care esti “obligat” sa le incerci daca vrei sa te lauzi ca ai fost in Bucovina.

Ingrediente:
• 2 bucati de piept de pui
• 2 morcovi
• 2 radacini de patrunjel sau 1 radacina de pastarnac
• 1 ardei gras
• 1 ceapa medie
• 3 linguri de otet
• 2 galbenusuri
• 500 gr. smantana
• 1 lingura de faina
• sare, verdeata tocata
• 5 catei de usturoi

Pieptul de pui se fierbe, dupa care se scoate din oala, se taie in fasii si se pune din nou in oala, impreuna cu legumele taiate marunt. Ceapa se pune insa intreaga, pentru a putea fi scoasa ulterior.
Dupa ce au fiert legumele, ciorba se acreste cu otet, se adauga galbenusurile amestecate cu faina si smantana, dupa care se adauga cateii de usturoi facuti mujdei.
Dupa 10 minute, se adauga sare dupa gust, verdeata tocata marunt, si se ia dupa foc.
Se serveste cu paine prajita si ardei iute.

Cighir (drob de miel) din Bucovina

Drobul de miel – sau cighirul, cum i se mai spune in Bucovina – sta la loc de cinste pe masa pregatita in Sambata Mare, inainte de Pasti. Se serveste de obicei cald, langa salate sau garnituri, dar la fel de bine poate fi servit si rece, ca aperitiv.

Ingrediente:
• organe de miel: ficat, inima, plamani, splina, rinichi.
• 1 ceapa
• 1 radacina de patrunjel
• 1 morcov
• 2 oua
• 2 legaturi de ceapa verde
• verdeata proaspata (marar si patrunjel)
• 1 felie de paine inmuiata in lapte si stoarsa bine
• sare, piper si cimbru
• 2 linguri de ulei (sau untura de porc)
• prapurele mielului

Organele se spala si se fierb impreuna cu morcovul si radacina de patrunjel 30 – 40 de minute, dupa care se scurg de zeama si se toaca marunt.
Ceapa se taie marunt, se caleste in ulei (sau untura) si se amesteca impreuna cu organele tocate si painea. Toata compozitia se amesteca impreuna cu verdeata tocata, ouale crude, sare, piper si cimbru.
Prapurele de miel se spala si se intinde intr-o tava una cu ulei. Deasupra se pune compozitia, dupa care se acopera cu marginile prapurelui. Se unge cu ulei si se introduce la cuptor la foc potrivit, pana se rumeneste bine.

Petre Tutea
Motto Platforma
"Poporul Roman e una din minunile lui Dumnezeu in marsul Lui pe pamant."

- Petre Tutea



Soft Tehnica + Unitatea de Suport pentru Mediu si Arii Protejate
Platforma online realizata de

Soft Tehnica in colaborare cu Unitatea de Suport pentru Mediu si Arii Protejate