Boul înstruţat este o sărbătoare a solstiţiului de vară, desfăşurată la noi de Sânziene sau Rusalii. Personajul central era un bou cu înfăţişare falnică (ales cu grijă în acest scop), împodobit cu clopoţei, cu flori şi ţesături frumoase şi care era plimbat pe uliţa satului, reprezentând, cred etnologii, ipostaza zoomorfă a unei străvechi divinităţi cu puteri fertilizatoare, ce chezăşuia obţinerea unor recolte bogate. “Zeul” zoomorf străbătea satul, însoţit de un alai de personaje mascate, cu înfăţişări şi manifestări ce aminteau de alaiul zeului grec Dionysos, asociat cu rodnicia şi forţa vitală.

Obiceiul mai supravieţuieşte în unele sate transilvane, poate nu într-o formă atât de dezlănţuită ca în vechime, dar tot pitoresc şi tot spectaculos, deşi poate prea puţini cunosc originea pe care o atribuie cercetătorii acestui ceremonial.

Păzitul Usturoiului era o petrecere menită să îndepărteze spiritele rele, la apropierea iernii. Avea loc în aşa-numita Noapte a Strigoilor, care, conform calendarului creştin, cădea în Noaptea Sfântului Andrei, 29 spre 30 noiembrie.

Ecouri ale unor astfel de sărbători se găsesc în toată Europa, ele celebrând înnoirea timpului, în cadrul unui ciclu anual jalonat de momente speciale, ceremoniale, precum solstiţiile şi echinocţiile sau, mai târziu, anumite sărbători din calendarul creştin.

În vremurile vechi, cred specialişti etnologi, în preajma acestei date se sărbătorea încheierea unui an şi începutul unuia nou. Spre sfârşitul anului vechi, lumea îmbătrânea, se degrada, îndreptându-se spre o stare de dezordine, aproape de dezintegrare.
“Ordinea se deteriorează neîncetat, ajungând în noaptea de 29 spre  30 noiembrie, în Noaptea Strigoilor, la starea simbolică de haos, cea de dinaintea creaţiei. (Ion Ghinoiu, Sărbători şi obiceiuri româneşti, 2004). Un semn al haosului, al distrugerii ordinii stabilite a lumii, este ieşirea din morminte a strigoilor, a entităţilor malefice, pornite să facă rău oamenilor. În apărare, oamenii recurg la plante magice cu puteri recunoscute de îndepărtare a spiritelor rele, şi mai ales la usturoi, cu care se ung cercevelele ferestrelor, uşile, pragurile, pentru a feri casa şi pe locuitorii ei de acţiunea duhurilor rele. Închişi în casele astfel protejate, pentru a alunga spaima acelei nopţi, oamenii organizau petreceri zgomotoase, cu joc, mâncare, băutură, glume – ca un revelion, un scenariu clasic de întâmpinare ceremonială a preschimbării timpului, a înnoirii lui

Obiceiul colindatului de ceata barbateasca in Romania si Republica Moldova a fost inscris in lista Patrimoniului cultural imaterial UNESCO, la cea de-a opta sesiune a Comitetului Interguvernamental de Protejare a Patrimoniului Cultural Imaterial.

De Craciun, adultii si in special copiii umblau cu colindatul vestind nasterea Domnului. Copiii, dupa colind erau rasplatiti de gazda cu dulciuri sau bani. Craciunul deschide ciclul celor 12 zile ale sarbatorilor de iarna. Obiceiul de a colinda inseamna, de fapt, a merge din casa in casa cu urari. Cetelele barbatesti de feciori aveau in frunte un vatav sau jude. Aceste cete, de 4-7 sau 18-20 de persoane aveau ca sarcini principale sa organizeze dansurile si petrecerile satesti in sarbatorile de iarna, sa colinde la Craciun si sa indeplineasca diferite rituri si ceremonii. Cetele isi desfasurau activitatile intre Craciun si Boboteaza sau Sf. Ioan Botezatorul, dar unele dintre ele, se prelungeau intreg anul. Majoritatea cetelor se constituiau de Sfantul Nicolae, cand se fixau persoanele care intrau in ceata si isi alegeau conducatorii: un vatav mare si un vatav mic, un stegar, un calcer, un crasmar (care avea in grija bautura), un casier (care manuia banii), etc. Feciorii se imbracau numai in pieptare, purtau toti caciuli sau palarii la fel, isi puneau pe piept brie colorate sau tricolore iar in palarie sau in caciula podoabe numite vistre. In unele sate cetele aveau steag, mergeau pretutindeni cu steagul si dansau cu el. Ceata isi cauta o gazda care era sediul ei in timpul cat functiona. Aici invatau colindele, angajau lautari, faceau steagul, cumparau bautura, procurau lemne pentru foc. Ceremonialul colindatului din casa in casa era bogat si variat de la sat la sat. Se intra in casa cantand sau spunand buna seara si dand mana cu ai casei. Se canta una sau mai mult colinde. Dupa aceea se faceau 2-3 jocuri scurte. Se luau darurile de pe masa si vatavul multumea si ura gazdei sanatate, si belsug. Darurile traditionale erau colacii de grau, carnea de porc, la care se adaugau si bani. Noaptea de Craciun era ocupata in intregime cu colindatul, uneori pana se facea ziua. A doua zi ceata dadea o masa, un adevarat banchet la gazda ei la care erau invitati mai marii comunei, respectiv preotul, notarul, primarul si invatatorul.

Dragobetele. Pe vremuri, cel mai adesea pe 24 februarie, oamenii tineau Dragobetele (Ziua Indragostitilor, Cap de primavara, Logodnicul Pasarilor). Probabil ca luna februarie era considerata luna de primavara, iar ziua de 24 era inceputul anului agricol (uneori ziua iesirii ursului din barlog). Este momentul in care natura se trezeste, pasarile isi cauta cuiburi, iar oamenii, in special tinerii, intra si ei in rezonanta cu ea..
Divinitate mitologica similara lui Eros sau Cupidon, Dragobete este considerat a fi fiul Dochiei, un barbat chipes si iubaret nevoie mare. Nu bland ca Sf. Valentin, ci navalnic el era la daci zeul care, ca un „nas cosmic”, oficia in cer la inceputul primaverii nunta tuturor animalelor. In decursul anilor aceasta traditie s-a extins si la oameni. Astfel, de Dragobete, fetele si baietii se intalnesc pentru ca iubirea lor sa tina tot anul, precum a pasarilor ce se „logodesc” in acesta zi.

Motivatia preluarii obiceiului pasarilor era profunda, din moment ce pasarile erau privite ca mesagere ale zeilor, cuvantul grecesc „pasare” insemnand chiar„mesaj al cerului”. Dragobete este si un zeu al bunei dispozitii de ziua lui facandu-se petreceri (fara indecentele evenimentelor similare din zilele noastre), iar de acolo porneau de multe ori viitoarele casnicii…

Inainte de vreme pretutindeni prin sate se auzea zicala: „Dragobetele saruta fetele!”. Credinta populara romaneasca spune ca cei care participa la Dragobete vor fi feriti de boli tot anul. Asadar: dimineata, imbracati in cele mai bune haine, tinerii se intalneau in centrul satului sau in fata bisericii. Daca timpul era favorabil, porneau cantand in grupuri catre padure sau prin lunci in cautarea ghioceilor si a altor plante miraculoase (folosite pentru descantece de dragoste), daca vremea era urata se adunau la unii dintre ei acasa si se tineau de jocuri si de povesti.

De Dragobete se faceau logodne simbolice pentru anul urmator (uneori le urmau logodnele adevarate) sau fetele si baietii faceau fratii de sange. In padure, in jurul focurilor aprinse, tinerii baieti si fete stateau de vorba. Fetele strangeau viorele si tamaioasa, pe care le pastrau la icoane, fiind folosite apoi in diverse farmece de dragoste. Prin unele locuri, exista obiceiul ca fetele mari sa stranga apa din omatul netopit sau de pe florile de fragi. Aceasta apa era pastrata cu mare grija pentru ca avea proprietati magice (se spunea ca e „nascuta din surasul zanelor”) si putea face fetele mai frumoase si mai dragastoase. Daca nu erau omat fetele adunau apa de ploaie (pentru spalatul parului).

La pranz, fetele incepeau sa coboare spre sat in fuga, in sudul Romaniei aceasta goana fiind numita „zburatorit”. Fiecare baiat urmarea fata care ii placea. Daca flacaul era iute de picior si fetei ii placea respectivul urmaritor, atunci avea loc o sarutare mai indelungata in vazul tuturor. Sarutul era logodna ludica a celor doi, cel putin pentru un an de zile, de multe ori astfel de logodne veneau inaintea logodnelor adevarate.

Comunitatea este foarte interesata de ce se intampla, deoarece inca de pe acum se poate afla la ce nunti vor merge toamna. Dupa-amiaza are loc petrecerea, unde toata lumea, fie ca este membru al unui cuplu, fie ca nu, danseaza, canta, se simte bine fiindca se spunea ca tinerii care nu au petrecut de Dragobete sau cei care n-au vazut macar o persoana de sex opus nu-si vor mai gasi pereche tot restul anului. Femeile obisnuiau sa atinga un barbat din alt sat in ziua de Dragobete ca sa fie dragastoase tot anul si mai aveau grija sa dea mancare buna orataniilor din curte, pasarilor cerului, nici o vietate nefiind sacrificata la Dragobete.

Petre Tutea
Motto Platforma
"Poporul Roman e una din minunile lui Dumnezeu in marsul Lui pe pamant."

- Petre Tutea



Soft Tehnica + Unitatea de Suport pentru Mediu si Arii Protejate
Platforma online realizata de

Soft Tehnica in colaborare cu Unitatea de Suport pentru Mediu si Arii Protejate