Deosebit de importantă pentru cultura unei ţări, a unei naţiuni este latura ei religioasă, mai precis a arhitecturii de tip bisericesc. În perioada medievală, această latură s-a accentuat în spaţiul românesc, mare parte din mănăstirile şi bisericile ctitorite în acea perioadă, cu precădere pe teritoriul regiunii Bucovinei actuale, rămânând simboluri şi lăcaşuri de închinăciune pentru românii zilelor noastre.
Printre aceste lăcaşuri de cult, vizitate nu doar de locuitorii ţării noastre, ci şi de numeroşi turişti şi pelerini străini, precum mănăstirile Voroneţ, Putna, Suceviţa, cu adevărat demnă de menţionat este şi Mănăstirea Humor (sau, la fel de corect, a Humorului, denumire preferată de unii localnici, în special). Istoria acestui lăcaş de cult începe în primii ani de secol XV, când vornicul de Suceava din timpul domnitorului Alexandru cel Bun a întemeiat un prim loc de rugăciune la poalele Obcinei Mari, un loc ce corespunde actualei amplasări a satului Mănăstirea Humorului. Biserica a fost ctitorită mai târziu, la începutul deceniului   4 al veacului XVI (1530 este anul cel mai des menţionat ca desemnând sfârşitul construcţiei bisericii). Ctitorul mănăstirii, Toader Bubuiog, era un mare logofăt moldovean în timpul domnitorului Petru Rareş. El a fost înmormântat în Mănăstirea Humor, la moartea lui, 9 ani mai târziu. După cum ştim, aşa se obişnuia în timpul Evului Mediu, ca ctitorii lăcaşelor de cult să fie înmormântaţi în interiorul acestora.
Pisania în limba slavonă (slavona era limba liturgică, bisericească a ţinutului românesc până în secolul XVI) amplasată pe peretele de sud al bisericii poartă următoarea inscripţie:
„Cu vrerea Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Duhului Sfânt, la porunca evlaviosului domn Petru Voevod, fiul voevodului Ștefan cel bătrân, s-a început și s-a zidit acest hram în numele cinstitei Adormiri a Prea Curatei și Prea Binecuvântatei noastre Stăpâne Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioară Maria, pe cheltuiala și cu osteneala robului lui Dumnezeu, jupân Toader mare logofăt și a soției sale Anastasia, în anul 1530 luna august 15 […].”
Obiceiul medieval era ca, la terminarea construcţiei unui lăcaş de cult, să fie amplasată o pisanie, adică o piatră de aducere aminte, unde să fie precizate, cel mai adesea, aspecte referitoare la ctitorul bisericii, motivarea zidirii acesteia, obţinerea finanţării pentru construirea ei şi diverse alte date asupra monumentului. După cum putem cunoaşte din manuscrise, din însemnările celor care au trăit în perioada premodernă, care au ajuns până la noi, în ciuda timpului scurs, aceste însemnări începeau întotdeauna, după cum putem constata şi din pisania Mănăstirii Humor(ului), cu un omagiu adus lui Dumnezeu, care a făcut posibilă ctitorirea lăcaşului de cult. Nu mai puţin importantă era percepţia poporului asupra domnitorului însuşi, în Evul Mediu, care era „trimisul divin”, poziţia sa de domn neputând fi contestată din acest motiv al predestinării.
Patru obiective principale, care nu se sincronizează din punctul de vedere al momentului construcţiei lor, formează ansamblul mănăstiresc Humor. Este vorba despre biserica principală, despre care am vorbit în rândurile de mai sus, despre ruinele caselor mănăstireşti, ce datează din secolele XVI-XVIII, de turnul clopotniţă, ce a fost adăugat abia pe parcursul veacului XIX, şi, nu în ultimul rând, de aşa-numitul „Turn al lui Vasile Lupu”, construit în timpul domniei acestuia în Moldova, undeva la începutul deceniului 5 al veacului XVII (1640). Despre acesta din urmă cunoaştem că a fost un mare ctitor de lăcaşuri de cult, putând menţiona dintre acestea un edificiu impresionant al Iaşilor – este vorba despre Biserica „Trei Ierarhi”, cu o arhitectură de referinţă pentru ceea ce înseamnă ortodoxismul Europei de Est.
Etimologic, mănăstirea poartă, la fel ca satul în care este localizată, numele râului Humor. Izvoarele acestuia se găsesc în satul omonim, Mănăstirea Humorului.
Pictura, îndeosebi exterioară, a lăcaşului este, de asemenea, deosebit de impozantă. Mănăstirea Humor este una dintre primele mănăstiri care au pus în valoare fresca Moldovei medievale. Picturile Mănăstirii Humorului şi ale celei de la Voroneţ sunt şi cele mai bine păstrate. Ele au fost realizate la aproximativ 5 ani de a terminarea construcţiei effective a lăcaşului (începutul anului 1535). Pictorul care a realizat fresca mănăstirii este Toma de la Suceava, după cum îşi spunea, „pictor din Suceava, curtean al slăvitului şi măritului domn moldovean Petru Voevod”, într-un document datând din anul 1541. El ar fi întemeiat o şcoală de pictură la Suceava, loc unde s-au format majoritatea pictorilor care au zugrăvit faţadele bisericilor reprezentative din nordul Moldovei, precum Mănăstirea Moldoviţa. Remarcant în fresca Humorului este faptul că „Toma de la Suceava” era un pictor dacă nu desăvârşit, aproape de desăvârşire, care cunoştea bine obiceiurile şi tradiţiile româneşti în pictură, adăugând, de asemenea, elemente inovatoare din arta occidentală. Scenele reprezentate în fresca lăcaşului cuprind Asediul Constantinopolului, Judecata de Apoi şi Imn Fecioarei, printre altele.
Actualmente, Mănăstirea Humor face parte, împreună cu alte 6 biserici din nordul Moldovei, din patrimoniul cultural mondial, rămânând un simbol nealterat al culturii, tradiţiei şi religiei meleagurilor româneşti.

Petre Tutea
Motto Platforma
"Poporul Roman e una din minunile lui Dumnezeu in marsul Lui pe pamant."

- Petre Tutea



Soft Tehnica + Unitatea de Suport pentru Mediu si Arii Protejate
Platforma online realizata de

Soft Tehnica in colaborare cu Unitatea de Suport pentru Mediu si Arii Protejate